duminică, 4 octombrie 2009

Greva 5 octombrie 2009

România a ajuns la fundul sacului cu bani, mai ales pentru bugetari. Unii dintre domnii lideri de sindicat luptă până în ultima clipă, alţii se retrag, alţii trădează... aşa e viaţa (mai ales în ziua de azi) - interesul poartă fesul. Oricum, de la un moment dat, toate acestea vor avea un final care, din pacate pentru noi, bugetarii, nu va fi cel aşteptat. Adică fondurile pentru noi se vor termina şi vom fi plătiţi ca nişte milogi.
Ca să folosesc o expresie a copiilor, "nu se pune" că lucrăm cu zeci şi sute de oameni zilnic, că doar "nu producem nimic". Asa este, domnilor parlamentari şi conducători ai ţării? Mă întreb oare dumneavoastră, care nu aveţi salarii mari, dar vă permiteţi să vă luaţi nu una, ci câteva locuinţe (în afara celor de serviciu), CE PRODUCEŢI ÎN AFARĂ DE DURERE CELOR CARE MUNCIM ZILNIC? Aşa este, noi NU SUNTEM "ÎN TERITORIU" TOATĂ ZIUA, dar CÂND nu suntem în teritoriu, NU DORMIM ÎN SCAUNE! Noi nu avem conturi în străinătate, dar avem datorii de plătit. Noi nu avem maşini pe numele rudelor sau pentru rude, dar avem abonamente pe mijloacele de transport în comun. Noi nu ne permitem să ne educăm copiii în străinătate, dar suntem obligaţi să contribuim la consolidarea grupelor şi claselor în care învaţă copiii noştri. Oare să mai continui?!
Se încearcă o descentralizare a organismelor publice (vezi "Operaţiunea Cornul şi Laptele" - prietenii ştiu de ce), dar de fapt se va ajunge la aruncarea poverii plăţii salariilor noastre pe umerii contribuabililor la nivel local, pe sistemul "divide et impera" (vedeţi, au salarii mari, le primesc de la voi şi de fapt nu lucrează nimic toată ziua...) De aceea doresc unii să fie mai mici salariile, doar se urmăreşte o creştere a impozitelor locale care să acopere plata salariilor.
Întrebare: ce fel de sistem unitar de salarizare există în momentul în care un funcţionar public dintr-o primărie de municipiu are salar mai mare decât un salariat dintr-o primărie de oraş? Oare credeţi că la oraşe şi la comune nu se fac aceleaşi situaţii cerute de cei care stau şi solicită rapoarte pt tot felul de organizaţii ... internaţionale, asta doar să nu se spună că nu fac nimic? Cei de la oraşe nu au copii normali? Sau nu folosesc acelaşi combustibil la maşini? Halal conducători!!! Halal lege inteligentă!!!
Cred că situaţia aceea, a recomandării ca persoanele în vârstă să treacă pe culoarea roşie a semaforului se va aplica în curând şi bugetarilor. Daca nu va merge cu recomandarea, cred ca se va impune lege... apoi... la lagăre cu noi!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu